Tristan și Andrew ”Cobra” Tate au afișat viața ideală, doar în lux și opulență. Mașini cu mulți cai putere, petreceri de magnați, bani aruncați în cluburile de fiță din Capitală, vacanțe numai în destinații de vis și „scăldați” numai în „râuri” de șampanie. Averea este evaluată la ordinul milioanelor de euro. CANCAN.RO vă prezintă, în rândurile de mai jos, toate bunurile fraților Tate ce însumează multeee zerouri!
Sunt tineri, frumoși, iar vorba din popor care spune: „am bani de mă dau afară din casă” li se potrivește perfect celor doi frați de origine britanică. Luxul năucitor în care trăiesc frații „fenomen” poate deveni deranjant pentru unii. La așa stil de viață, cine nu ar râvni?! Defilează pe străzile din Capitală la volanul mașinilor cu mulți cai putere, sparg banii fără număr în cluburile de fiță din Capitală, sunt urmăriți de zeci de mii de oameni, iar femeile pică precum popicele la Ping Pong. Nu e de mirare! Frații Tate nu s-au ferit niciodată să își expună viețile opulente pe care le trăiesc.
În realitate, cei doi „magnați” britanici nu sunt atât de „cool”. De la milionari, la proxeneți ajunși pe mâna procurorilor de la DIICOT. Șmechereala de care au dat dovadă se pare că nu mai ține. Încă din primăvară au fost luați în vizorul DIICOT-ului, când au fost acuzați că ar fi sechestrat două tinere, dintre care una de cetățenie americană, într-o vilă din Voluntari.
Tristian și Andrew Tate, „săracii” bogați!
Totuși, pare că astrele nu s-au mai aliniat în favoarea celor doi milionari britanici. Seara trecută au petrecut-o în arest, după ce procurorii DIICOT au efectuat din nou, în cursul dimineții de 29 decembrie, mai multe percheziții la locuința de lux din Pipera. Cel mai probabil, frații Tate nu vor mai avea liniștea de odinioară și nu vor mai trăi confortul în care au fost obișnuiți.
Dar, în cele ce urmează, să trecem în revistă bunurile care însumează averea colosală a familiei Tate.
(CITEȘTE ȘI: Frații Tate, în cătușe! Procurorii au destructurat rețeaua care producea milioane € din sclavie sexuală)
După cum a declarat chiar zilele trecute, Andrew se laudă cu o colecție frumoasă de mașini de lux. 33 la număr. Printre care și un McLaren 765LT în valoare de 358.376,65 euro, iar piesa de rezistență un Bugatti Chiron de „numai” 3,48 milioane de euro. Dacă se mai străduia puțin, îl putea întrece pe Ion Țiriac la capitolul „colecție de mașini”. Nici restul mașinilor nu sunt mai prejos. Prețurile acestora pornesc de la suma „modică” de 80.000 de euro și ajung la câteva sute de mii. Iar în total, numai averea pe „patru roți” a fraților Tate ajunge la aproximativ 5 milioane de euro.
Și averea nu se oprește aici.
Andrew Tate locuiește într-un conac de 30 de milioane de dolari, deține 33 de super-mașini diferite și zboară în toată lumea cu avionul său privat care costă aproape cât conacul în care locuiește. Nici mai mult, nici mai puțin de 20 de milioane de dolari! Și nu e doar atât. Vila pe care o deține în București este estimată la 7 milioane de dolari.
I-au impresionat pe toți, atunci când au ales să-și spună povestea lor de viață. Au pornit de jos, provin dintr-o familie săracă și au dovedit că sunt capabili să ducă viața la alt nivel. Cam așa încep toate poveștile milionarilor. Au mers cu autobuzul și lucrau la un restaurant de tip fast-food, mai cu seamă la McDonald’s. Însă, se pare că lucrurile nu stau cam așa. Aceștia au moștenit de la tatăl lor un hotel, iar bubuitura financiară a fost dată de studiourile de videochat pe care cei doi lorzi britanici le dețin.
Fostul luptător Tristan Tate ar fi amenajat un spațiu special pentru videochat chiar în vila din Pipera. Mai mult decât atât, fratele lui, ”Cobra”, ar deține un asemenea studio peste hotare, în Los Angeles. Cei doi au și două firme în domeniul agriculturii, cu sediul în județul Brașov. Astfel, cei doi frați ar fi reușit să creeze un adevărat „imperiu” cu care s-au lăudat întregii lumi.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.